GLOSAR


Activitate obișnuită, stabilă și continuă : Această noțiune permite caracterizarea unei situații de fraudă în instituție când o întreprindere desfășoară o activitate obișnuită, stabilă și continuă în Franța fără a fi înregistrată în Franța, detașând salariați pentru a executa această activitate. Un grup de indicatori (existența unui singur indicator dintre cei menționați mai jos nu este suficientă) demonstrează faptul că întreprinderea desfășoară o activitate obișnuită, stabilă și continuă în Franța :
• Amplasarea sediului întreprinderii și a administrației sale,
• Mijloacele de implementare a promovării comerțului
• Personalul administrativ care lucrează în țara membră în care a fost înființată și pe teritoriul național și durata contractelor
• Locul în care lucrătorii detașați sunt recrutați și cel în care sunt încheiate majoritatea contractelor cu clienții,
• Legislația aplicabilă contractelor încheiate de întreprindere cu lucrătorii, pe de o parte, și cu clienții, pe de altă parte,
• Cifrele de afaceri realizate în cele două țări membre

Alocații pentru detașare : numite și indemnizații zilnice sau per diem. Acestea compensează inconvenientele datorate detașării, constând din îndepărtarea persoanelor detașate de mediul lor obișnuit. Acestea nu pot fi plătite ca rambursare a cheltuielilor suportate efectiv de lucrător datorită detașării. Ele fac parte din remunerare conform legislației franceze și europene.


Antreprenor principal  : Persoană fizică sau morală, titulară a pieței de lucrări sau prestări de servicii care a încheiat un contract cu partea contractantă sau clientul. Dacă titularul subcontractează parțial sau total lucrările sau prestările de servicii unei alte persoane, fizice sau morale, acesta devine un antreprenor principal. Doar dacă are calitatea de parte contractantă, antreprenorul principal este un intermediar între partea contractantă și subcontractant.

Beneficiar :
Termen folosit frecvent în sectorul de construcții și lucrări publice. Desemnează orice persoană fizică sau morală care beneficiază de lucrări comandate de o întreprindere sau un prestator. Prin extensie, desemnează orice persoană fizică sau morală care a încredințat o lucrare sau un serviciu unei alte persoane, în cadrul unui contract de întreprindere, un contract comercial sau un contract de prestare de servicii. Uneori numită beneficiar al prestației, client, comanditar sau cumpărător. În general, partea contractantă are, de asemenea, calitatea de antreprenor principal.

Condiții de cazare incompatibile cu demnitatea umană : Starea spațiilor de locuit prezintă nu numai simple abateri de la normele prevăzute de Codul Muncii sau de Codul Rural și al Pescuitului Maritim, ci încălcări grave ale demnității lucrătorilor. Pot fi evidențiații indicatori, precum vechimea manifestă a spațiilor de locuit, starea de salubritate, mărimea, numărul și echiparea acestora. Aceasta este situația când acumularea deficiențelor, lipsurilor sau neajunsurilor în ceea ce privește confortul, curățenia, salubritatea, protecția sau intimitatea caracterizează un dispreț pentru persoana umană. De exemplu, este cazul unui spațiu de locuit insalubru, extrem de murdar sau neîncălzit, care nu permite o igienă elementară sau care prezintă deficiențe, astfel încât este periculos să se locuiască în acesta (ex. instalații electrice defecte).

Contingent anual (de ore suplimentare) : Contingentul anual reprezintă un anumit volum de ore suplimentare efectuate pe an și pe salariat. Aceste se determină prin acord colectiv. În lipsa acestuia, un decret stabilește numărul ; în prezent, este stabilit la 220 ore pe an și pe salariat).
Contracte și acorduri colective (la nivel de ramură, de întreprindere) : Texte provenite din negocierea colectivă (între organizațiile sindicale și patronale reprezentative) care determină condițiile de angajare, de muncă și de perfecționare profesională precum și garanțiile sociale (contractul) sau cu privire la unul dintre aceste aspecte (acordul) aplicabile salariaților unei anumite întreprinderi (acord de întreprindere) sau unor întreprinderi dintr-o ramură profesională (acord la nivel de ramură). Acestea sunt numite la nivel de ramură extinse dacă, printr-un ordin de extindere a Ministerului Muncii, se aplică tuturor întreprinderilor din ramura respectivă.


Contravenție : cea mai puțin gravă categorie de infracțiune penală care face obiectul unei jurisdicții penale.

DIRECCTE : Direcții regionale ale întreprinderilor, concurenței, consumului, muncii și angajării. Acestea sunt principalii interlocutori la nivel regional pentru întreprinderi și actorii socioeconomici și reunesc competențe de verificare, animare și consiliere care îi privesc în domeniul legislației muncii. Inspectoratul Muncii depinde de aceste servicii la nivel teritorial, desfășurând misiuni independente.

Pentru a contacta cel mai apropiat Direccte de activitatea dvs. din Franța, accesați harta Direccte

Flexibilitate : Flexibilitatea este o organizare a programului de lucru în cadrul întreprinderii sau al instituției, care permite varierea programului de lucru al salariaților în funcție de nevoile întreprinderii, alternând perioadele de activitate intensă cu cele de activitate redusă.

Formular sau document portabil A1 : în materie de protecție socială, acest formular permite unui salariat sau angajatorului său să dovedească aderarea la un sistem de securitate socială atunci când pleacă într-o altă țară pentru a exercita o activitatea profesională. El atestă legislația aplicabilă unui lucrător care nu este afiliat în țara în care lucrează. Formularul face obiectul securității sociale, nu dreptului muncii. Nu are nicio legătură cu declarația prealabilă de detașare. Pentru informații suplimentare, consultați site-ul CLEISS.

Garanție financiară : Este un angajament al unui garant, prezentat unei societăți pentru garantarea creditelor sau unui organism de garantare colectivă sau unei companii de asigurări sau unei bănci, sau unei instituții financiare înființate în Franța, în Uniunea Europeană sau în Spațiul Economic European și autorizată să ofere garanții și să-și desfășoare activitatea pe teritoriul francez. Ea este obligatorie pentru întreprinderile de muncă temporară.

Indemnizație de concediu : element care corespunde conform jurisprudenței Uniunii Europene remunerării obișnuite pentru perioada de concediu pe care salariatul trebuie să o primească. (altă denumire : indemnizație de concedii plătite).

Instanțe de judecată profesională : Jurisdicția paritară (care constă din consilieri care reprezintă angajatorii și reprezentanții salariaților) este responsabilă de soluționarea litigiilor individuale între angajatori și salariați în legătură cu contractul de muncă de drept privat (inclusiv ucenicii). Salariatul (sau, mai rar, angajatorul) care dorește să facă o sesizare trebuie să îndeplinească diverse condiții (demersuri, limitări). Pentru informații suplimentare, faceți clic aici.

Indemnizație de masă : acordată salariaților constrânși de condițiile lor de muncă să ia masa, fără să fie accesibil cu ușurință un spațiu de servire a mesei sau fără a putea accesa un local pus la dispoziție de angajator (ex. pe un șantier sau în deplasare profesională).


Întreprindere de muncă temporară : Întreprindere a cărei activitate exclusivă este de a pune la dispoziția clienților și întreprinderilor utilizatoare salariați temporari. Ea nu poate exercitat și factura decât această prestație de punere la dispoziție. Ea trebuie să fi prezentat o garanție financiară specifică pentru plata salariaților.

Indemnizație pentru detașare mare : acoperă cheltuielile ocazionate de deplasare, care împiedică salariatul să doarmă la domiciliul său stabil în țara gazdă, printr-o sumă fixă care acoperă costul mesei și cheltuielile pentru cazare (adică un alt doilea loc de cazare)

Indemnizație pentru detașare mică : acoperă cheltuielile ocazionate în timpul unei deplasări în interes de serviciu (transport masă)


Întreprindere utilizatoare : Întreprinderea care a recurs la o întreprindere de muncă temporară care îi permite, pe durată limitată, să aibă la dispoziție noi salariați.

Lucrător independent :
opus salariatului, persoană care desfășoară o activitate pentru altcineva fără a fi subordonat celui care o solicită.

Nucleu dur :
angajatorul care detașează salariați în Franța trebuie să le garanteze un pachet de drepturi minime aplicabile conform legislației franceze a muncii.


Prestare internațională de servicii : termen generic care înglobează, excluzând furnizarea simplă de produse (în deplină proprietate, prin act de vânzare, de exemplu), toate prestațiile furnizate, în mod normal, în schimbul remunerării de către o entitate neînființată pe teritoriul național. Serviciile furnizate includ în special : a) activități cu caracter industrial, b) activități cu caracter comercial, c) activități artizanale, d) activități de profesiuni liberale.

Ramura profesională : O ramură profesională reunește întreprinderile care desfășoară activitatea(activitățile) pe care partenerii sociali le-au considerat că trebuie să aplice condiții de lucru similare și coerente și asociate cu negocierea colectivă (acord profesional privind una sau mai multe subiecte specifice sau un contract colectiv cu privire la întregul domeniu de relații de muncă, individuale și colective). Limitele unei ramuri profesionale sunt definite de domeniul de aplicare al acordului sau contractului încheiat de organizațiile profesionale și organele sindicale ale salariaților care au fost recunoscute ca reprezentative în domeniul ramurii respective printr-un ordin al Ministerului Muncii.

Remunerare  : ansamblul sumelor plătite unui salariat drept contravaloare a muncii prestate conform unui contract de muncă. Ea se distinge, de obicei, de plata sau rambursarea cheltuielilor suportate de salariat în cadrul exercitării profesiei sale (în special, cheltuieli de deplasare).


Salariat : lucrătorul remunerat care efectuează o prestare de servicii în contul angajatorului, subordonat fiind acestuia. Relația de subordinare este determinantă și se caracterizează prin puterea angajatorului de a da ordine și directive, de a controla execuția și a sancționa deficiențele salariatului. Acest statut de salariat trebuie diferențiat de statutul de lucrător independent.

Salariu minim : pragul inferior stabilit în virtutea dispozițiilor legale (SMIC a minima) sau minimele contractuale aplicabile la nivel de ramură, dacă acestea există și sunt mai mari decât SMIC

Sancțiune administrativă : Sancțiunea administrativă vizează reprimarea unui comportament ofensator. Spre deosebire de sancțiunea penală, ea nu este pronunțată de o jurisdicție penală. Ținând cont de diversitatea lor, sunt prevăzute anumite garanții pentru justițiabill (dreptul la contradicție, dreptul de a formula observații înainte de pronunțarea sancțiunii). În general, sunt sancțiuni pecuniare, însă uneori constau din suspendarea sau interzicerea activității, sau chiar retragerea autorizației sau acordului.


Serviciu de sănătate la locul de muncă : serviciile de sănătate la locul de muncă au o misiune de prevenție în domeniul sănătății la locul de muncă. Ele desfășoară acțiuni de prevenție privind sănătatea la locul de muncă, consiliază angajatorii, lucrătorii și reprezentanții lor pentru a evita orice modificare a sănătății lucrătorilor provocată de munca lor, asigură monitorizarea stării de sănătate a lucrătorilor.

Statutul juridic al întreprinderii : Cadru juridic, și anume legislația aplicabilă unei întreprinderi în funcție de naționalitate, amplasare, activitate. Forma sa juridică poate fi foarte variabilă (de la întreprindere individuală fără patrimoniu distinct de cel al șefului de întreprindere la societate pe acțiuni, cu numeroși acționari și aparținând unui grup multinațional)

Subcontractant : Persoană fizică și morală care va realiza lucrări sau va executa o prestare de servicii pe care a obținut-o de la un antreprenor principal. Un subcontractant nu încheie niciodată un contract direct cu o parte contractantă. Într-un lanț de subcontractanți cu mai multe nivele (sau poziții), pot exista mai mulți antreprenori principali și mai mulți subcontractanți.

Supliment la salariu : elemente fondate pe situația personală a salariatului din diverse motive (vechimea în întreprindere, aprecierea muncii sale, condiții de lucru, situarea geografică a postului), pe o bază colectivă. Acesta poate avea diferite denumiri (prime, indemnizații, alocații) dar fac parte din remunerare, deoarece reprezintă contravaloarea muncii efectuate

Zile de reducere a timpului de lucru (ZRTL) :
când timpul de lucru depășește 35 de ore pe săptămână sau durata convențională de muncă în cadrul întreprinderii sau al instituției, angajatorul poate aloca salariaților zile de odihnă denumite ZRTL, pentru a compensa timpul de lucru efectuat în plus față de cele 35 de ore sau de durata convențională aplicabilă.